Vă dau un sermon exact așa cum mi-aș dori să îl aud de la un preot care este cu adevărat un „seminator”:
Dragi frați,
Astăzi voi vorbi despre Dumnezeu. Cine este El, ce face El și de ce ar trebui să Îl iubim mai mult decât orice altceva!
Dumnezeu este, înainte de toate, o Iubire atât de extraordinară încât a ales să creeze omenirea pentru ca aceasta să Îl poată cunoaște și iubi; această Iubire este un schimb între Dumnezeu și omenire — El atrage toate lucrurile spre Sine. Dar ce este această Iubire?
Această Iubire este abundentă; acest lucru înseamnă că umple persoana care îi este obiect. Nu dorește omenirea — și fiecare persoană în parte — să fie bogată? Da, desigur, își dorește. Să se întoarcă atunci la Mine; această Iubire este atât de iubitoare! Nu își dorește un om să fie iubit? Da, desigur — a fi iubit este reconfortant, este dulce, este îmbogănitor; a fi iubit te face fericit și vesel și încurajează, de asemenea, reciprocitatea.
A iubi te face iubibil, iar când cineva iubește cu adevărat, vrea să dea — să se dea pe sine, să fie de ajutor, să se dea pe sine pe deplin. Nu te mai gândești la tine însuți; ne gândim la cel sau la cei pe care îi iubim; îi servim astfel încât să nu le lipsească nimic, astfel încât să înainteze în viață, astfel încât să aibă circumstanțe bune și relații bune și astfel încât, la rândul lor, să transmită ceea ce au primit, astfel încât și ei să fie canale prin care beneficiul bunătății curge către ceilalți, îmbogățindu-i la rândul lor și așa mai departe.
Iubirea nu este egoistă; iubirea nu este răzbunătoare — dimpotrivă. Ea dă fără a aștepta nimic în schimb; ea dă generos și cât poate, găsindu-și recompensa în răspândirea binelui pe care l-a oferit.
Astfel este Iubirea divină: ea îmbogățește, ea se răspândește, ea nu seacă niciodată. Când pare că seacă, este pentru că nu este primită și, prin urmare, nu este transmisă mai departe.
Frații mei, deseori credeți că nu Îl cunoașteți pe Dumnezeu, însă pentru a iubi, trebuie să cunoști. M-am făcut cunoscut vouă prin nașterea pe pământ și prin învățarea voastră, iar toți cei care M-au ascultat M-au iubit. Cei care nu M-au auzit — pentru că erau obsedați de mândria lor și de gelozia de a mă vedea cucerind inimile lor — acei oameni au închis circuitul Iubirii, iar Eu nu am putut să rămân printre ei. Mulțimile M-au urmat; Iubirea și învățăturile pe care le-am oferit i-au captivat, iar ei, la rândul lor, au transmis mai departe Iubirea pe care o primiseră.
Așa s-a născut creștinismul, derivat din numele grecesc „Christus”, care înseamnă „Cel Unstins”. Creștinismul — și mai exact creștinismul catolic, care înseamnă „universal” — este, așadar, mișcarea care îi unește pe ucenicii Celui Unstins al lui Dumnezeu, Cel în care Dumnezeu Și-a găsit plăcerea, poruncindu-vă să Îl ascultați (Mt 17:5).
Da, ascultarea curge direct din iubire. Când iubim, îi ascultăm pe cei pe care îi iubim pentru că îi admirăm; dorim să îi mulțumim, iar dorințele lor sunt porunci pentru cel care iubește. Ascultarea curge din iubire și se regăsește în întregime în toate virtuțile. Dumnezeu dorește, iar voi Îi ascultați. Acesta este rodul iubirii pe care ar trebui să o aveți față de Dumnezeu, din cinele vă derivați tot ceea ce sunteți, tot ceea ce aveți și tot ceea ce iubiți. El v-a dat o Lege — cele Zece Poruncii — fiecare constând în două rânduri. Aceste porunci se încadrează astfel în 20 de rânduri, iar acolo este enunțată totul. Nu sunt greu de reținut și, făcând referire la ele cu conștiinciozitate, veți ajunge la perfecțiunea creștină.
Dumnezeu vrea să fii ca El, astfel încât să te poată avea cu El etern în Rai. După modelul Tatălui, așa și fiul. El vrea să te facă parte-participan la divinitatea Sa și, prin botez, te face „copil al lui Dumnezeu”. El revarsă asupra ta darurile Sfântului Său Duh pentru a te ridica spre El, pentru a te face ca El, iar tu, din iubire pentru El, îi primești totul. Acceptându-I voia, îți demonstrezi iubirea pentru El și El, din iubire pentru tine, te vrea pentru totdeauna după chipul și asemănarea Sa, aproape de El.
Iubirea dăruiește și se dăruiește pe sine însăși, iar voi, creaturile Sale, dacă Îl iubiți, vă veți dărui Lui — ascultându-L din iubire și, la rândul vostru, dăruindu-vă creațiunii Sale din iubire pentru El, deoarece El i-a creat și dorește binele lor, la fel cum dorește binele vostru — binele vostru personal. Și aceasta este caritatea, acea virtuțe teologică ce vine de la Dumnezeu și se întoarce la Dumnezeu, și care se exercită atât pe pământ, cât și în eternitatea Raiului.
Caritatea este cea mai mare dintre toate virtuțile, deoarece are ca obiect pe Dumnezeu și deoarece este practicată atât pe pământ, cât și în Rai, în timp ce credința și speranța nu mai există în Rai: în Rai, omul nu mai crede, ci cunoaște; în Rai, omul nu mai speră, ci posedă. Practicați caritatea, fraților Mei, deoarece ea este mare în ochii lui Dumnezeu; vă ridică spre El; vă face ca El, căci Dumnezeu nu se obosește niciodată să vă facă bine.
Iată, așadar, în câteva cuvinte, esența vitală a religiei voastre, care este cu siguranță o religie a Iubirii, dar mai ales o religie a dăruirii de sine.
În Numele Tatălui, al Fiului și al Sfântului Duh †. Amin.
Domnul tău și Dumnezeul tău
Sursă: ➥ SrBeghe.blog